RO

Lucram la un centru de îngrijiri paliative de lângă Brașov. Nu eram asistentă, eram voluntar.

Am intrat pe ușă mai devreme cu o zi și am rămas încremenită. Valiza cu rotile mi s-a oprit în mijlocul

Îl porecliseră „Malholicul” de cum se mutase în bloc. Stătea la parter, într-o garsonieră cumpărată pe

Era o joi, pe la mijlocul lui august, când încă mai miroase a tei uscat pe aleile din spatele blocului.

Andrei Munteanu conducea de douăzeci de ani același autobuz pe ruta Brașov–Cheia. Trecea prin pasul montan

Era o zi toridă de iulie, iar aerul condiționat abia făcea față. Mă uitam la ecran: doamna Stela, vecina

Ploaia de noiembrie bătea obsesiv în geamul de la mansarda clinicii veterinare. Doamna Stela, o femeie

Andrei privea radiografia fără să clipească. Lumina rece a ecranului îi sculpta trăsăturile dure, iar

Nici nu-mi mai simțeam tălpile. Mă întorsesem de la cimitirul Bellu pe o burniță cleioasă de noiembrie

Patruzeci și doi. Tată singur. N-aș fi crezut că așa o să-mi definească cineva existența cândva.