—Maria, ce s-a întâmplat?
Ea și-a șters repede ochii.
—Radu mi-a spus că nu mai am voie să mă întorc acasă.
Victor a crezut că e o glumă proastă.
Casa lor de pe o stradă liniștită fusese ridicată după Revoluție, când amândoi munceau de dimineața până seara.
Maria fusese bibliotecară.
Victor reparase ceasuri și aparate vechi.
Fiul lor, Radu, lucra în vânzări și trecea printr-o perioadă grea după un divorț.
Victor îi oferise etajul casei până își revenea.
La început, totul mersese bine.
Apoi Radu a început să vorbească despre „optimizarea patrimoniului”.
—Tată, voi aveți prea mult spațiu.
—Tată, casa asta costă enorm de întreținut.
—Tată, ar trebui să ne gândim la viitor.
Victor nu îi dăduse importanță.
Până în acea zi.
Radu găsise într-un dosar o procură veche prin care Victor îl autorizase, cu ani în urmă, să rezolve o problemă cadastrală.
Radu a interpretat-o cum i-a convenit.
I-a spus mamei că el administrează acum proprietatea.
A schimbat butucul ușii.
Victor nu a ridicat vocea când a aflat.
A sunat pe cineva.
—Doamna Avram? Îmi cer scuze că vă deranjez. Cred că trebuie să venim mâine mai devreme.
Maria îl privea.
—Pe cine ai sunat?
—Pe notar.
A doua zi, la ora zece, Radu stătea în sufragerie cu brațele încrucișate.
—Nu mă sperii cu un notar.
—Nici nu încerc.
Victor a pus pe masă trei documente.
Cu un an înainte, el și Maria înființaseră o fundație mică împreună cu câțiva foști profesori și meșteșugari din oraș.
Planul lor era ca, după ce nu vor mai avea nevoie de întreaga casă, parterul să devină un atelier unde pensionarii să îi învețe gratuit pe adolescenți meserii vechi.
Reparații.
Croitorie.
Legătorie de cărți.
Restaurare.
Proprietatea fusese deja transferată fundației, cu drept de folosință pe viață pentru Victor și Maria.
Radu nu putea lua nimic.
—Ai dat casa străinilor? —a izbucnit el.
Maria a răspuns înaintea soțului.
—Nu. Am dat-o unui lucru care poate rămâne după noi.
Radu a râs amar.
—Și eu?
Victor l-a privit.
—Tu ai primit treizeci și opt de ani din viața noastră.
Apoi a adăugat:
—Dar se pare că te uitai doar la pereți.
Radu a plecat trântind ușa.
Timp de aproape patru luni nu a mai sunat.
Maria suferea în tăcere.
În fiecare duminică punea trei farfurii pe masă din obișnuință.
Apoi o strângea pe a treia.
În primăvară au început lucrările la viitorul atelier.
Într-o dimineață, un bărbat a intrat pe poartă cu o cutie de scule.
Era Radu.
Victor s-a oprit.
—Ce cauți?
—Am auzit că aveți nevoie de cineva pentru instalația electrică.
—Tu nu ești electrician.
—Nu.
Radu și-a ridicat telefonul.
—Dar am adus unul. Și eu pot să car molozul.
Maria a ieșit în prag.
Fiul ei nu a spus „iertați-mă”.
Nu încă.
Dar și-a scos sacoul scump, l-a pus pe un scaun și a început să ducă sacii.
Seara, Maria i-a întins o farfurie cu mâncare.
Radu a luat-o cu ambele mâini.
—Mamă…
Ea l-a oprit.
—Mănâncă întâi.
Unele lucruri nu se repară într-o singură conversație.
Dar Victor știa meseria asta mai bine decât oricine.
Chiar și un mecanism vechi poate porni din nou.
Numai că, înainte de toate, trebuie să afli ce piesă s-a rupt.
