Dacă nu termini relația cu Sorin, să nu ne mai cauți — i-a spus fiul Elenei.
Cuvintele acelea au durut-o mai tare decât toți anii de singurătate.
Elena avea 58 de ani și locuia singură într-un apartament din Brașov. Soțul ei murise cu nouă ani în urmă, iar copiii plecaseră la București și Cluj. O sunau duminica, dar de cele mai multe ori conversațiile se terminau după câteva minute.
Pe Sorin îl întâlnise în Piața Dacia. El o ajutase să ridice o sacoșă ruptă din care se rostogoleau merele. Era văduv, mecanic pensionar și locuia într-o casă mică lângă Făgăraș.
Nu i-a adus bijuterii. Îi aducea prune din grădină, îi repara robinetul și o întreba dacă și-a luat medicamentele.
Copiii Elenei erau convinși că bărbatul urmărea apartamentul.
Într-o seară, Elena a făcut o criză de tensiune. Sorin a găsit-o căzută lângă telefon, a chemat ambulanța și a rămas pe holul spitalului până dimineața. Copiii au ajuns abia a doua zi.
— De ce nu ne-ai spus că era atât de grav? — a întrebat fiica ei.
— Pentru că voi erați mereu ocupați — a răspuns Elena. — Iar omul pe care îl respingeți a fost singurul care nu m-a lăsat singură.
De Paște, Elena i-a chemat pe toți la masă. Lângă ouăle roșii și cozonacul proaspăt, a așezat încă o farfurie.
— Sorin va mânca împreună cu noi. Nu vă cer permisiunea. Vă cer doar să respectați faptul că și mama voastră are o singură viață.
Fiul a vrut să protesteze, dar a observat cum Sorin îi așeza mamei o pernă la spate. Atunci a înțeles că nu venise să le ia ceva. Venise să-i ofere Elenei ceea ce lor le lipsea cel mai mult: timpul.
Ce ați fi făcut în locul ei?