Așa a scris Gheorghe din Cluj-Napoca într-un grup de mașini. Oamenii au început să-i recomande Dacia Sandero, Toyota Yaris, Hyundai i20. Ceva mic, economic, ușor de condus.
Dar Gheorghe nu căuta doar o mașină.
Căuta o iertare.
Soția lui, Mariana, împlinise 67 de ani. Patruzeci și cinci de ani îi fusese alături. Îl urmase dintr-un sat de lângă Turda la Cluj, când el primise primul loc de muncă. Crescuse doi copii într-un apartament mic din Mănăștur. Îngrijise părinți bătrâni, făcuse mâncare pentru toți, pusese bani deoparte și nu ceruse niciodată nimic pentru ea.
Mariana avusese permis din tinerețe. Dar mașina familiei o conducea mereu Gheorghe.
— Lasă, merg eu — spunea el.
Și ea lăsa.
Lăsa azi, lăsa mâine, până când au trecut anii. Copiii au plecat la casele lor. Nepoții au crescut. Iar Mariana tot mergea cu autobuzul la piață, cu sacoșele grele în mâini.
Într-o seară de toamnă, Gheorghe a văzut-o de la balcon. Urca încet scările din fața blocului, cu o plasă de cartofi și una de mere. Se oprea la fiecare câteva trepte, ca să-și tragă sufletul.
Când a intrat în casă, Mariana a zâmbit.
— Am găsit mere bune, Ghiță. Fac plăcintă mâine.
Atunci l-a durut. Nu spatele. Nu inima. Rușinea.
A doua zi a început să caute o mașină pentru ea. Una sigură, cu automată, scaune confortabile și portbagaj destul pentru piață. Nu pentru lux. Pentru demnitate.
Când i-a dat cheile, Mariana a crezut că glumește.
— Pentru mine?
— Pentru tine.
— Dar eu n-am mai condus de ani de zile.
— Înveți din nou. Eu stau lângă tine. Cum ai stat și tu lângă mine o viață întreagă.
Mariana s-a așezat pe scaunul șoferului și a pus mâinile pe volan. Apoi a început să plângă.
— Credeam că nu mai contează ce vreau eu, a șoptit ea.
Gheorghe nu a știut ce să spună. A îngenuncheat lângă portieră și i-a sărutat mâna.
În duminica următoare au plecat spre Alba Iulia. Mariana conducea încet, atent, iar Gheorghe nu a comentat nimic. Nici când a frânat prea brusc. Nici când a uitat semnalizarea.
La intrarea în oraș, ea a zâmbit și a spus:
— Parcă mi-am adus aminte cine eram.
Atunci Gheorghe a înțeles: cea mai bună mașină pentru o femeie nu e cea mai scumpă. E cea care o duce înapoi la ea însăși.
Voi ce părere aveți?
