De când l-am adus pe Matei acasă din maternitate, am o listă scurtă de reguli. Le-am spus-o soțului meu, Bogdan, chiar din prima seară, în bucătăria noastră din Mănăștur, cu biberonul încă fierbând în oală pe aragaz.
Cine vrea să-l ia în brațe, se spală pe mâini întâi. Nu contează cine e. Mama, tata, sora mea, cumnatu-meu, o vecină trecută în vizită cu o prăjitură. Intră, ne salutăm, se duc la baie, își dau cu săpun, și abia atunci pot să-l ia pe Matei. La fel și cu câinele nostru, un ciobănesc mixt pe nume Rex, care doarme lângă calorifer și pe care-l iubim de mor. Dacă cineva s-a jucat cu Rex și vrea imediat după aia să-l ia pe Matei în brațe, îi zic simplu: „Te speli pe mâini și apoi ți-l dau."
Nu fac scandal. Nu-l cred pe Rex murdar, dimpotrivă. Dar una e să mângâi un câine, alta e să pui mâna direct pe fața unui copil de câteva luni.
La început, toată lumea a respectat asta fără să crâcnească. Apoi au venit comentariile. Că de când sunt mamă, am devenit exagerată. Că țin copilul într-un balon de sticlă.
Cea mai mare problemă e cu tata. Fumează. Iese pe balcon, trage un Kent, și după două minute bate la ușă zicând: „Hai la bunicu'." Eu nu-l las așa. Dacă tocmai a fumat, nu vreau să-l ia pe Matei imediat, mai ales cu aceeași cămașă care miroase a fum de la un metru distanță. Îi spun întâi să se spele bine pe mâini, iar dacă hanoracul lui e îmbibat de fum, îl rog să-și schimbe măcar bluza.
Într-o duminică a venit la noi la prânz. Înainte să intre, a fumat o țigară pe scara blocului. A deschis ușa și a întins mâinile spre Matei imediat. I-am zis: „Tată, du-te întâi la baie."
A răspuns: „Eu am crescut trei copii fumând, și sunteți toți în viață."
Mama a râs. Fratele meu, Andrei, a spus că-mi cresc copilul ca pe o plantă rară. Iar tata s-a supărat, jignit că trebuie aproape să se dezinfecteze ca să-și atingă propriul nepot.
Următoarea vizită a fost cea în care sora mea, Diana, a mângâiat mult timp blana lui Rex, ghemuită pe podea lângă el, râzând de câte ori câinele îi lingea palma. Când Matei a început să plângă din leagăn, s-a ridicat direct, fără să se spele, și l-a luat în brațe legănându-l. Am întins mâna și i l-am luat înapoi, fără o vorbă, m-am dus la baie, i-am spălat eu palmele lui Matei cu un șervețel umed, apoi l-am legănat singură până s-a liniștit. Diana a rămas în ușa bucătăriei, cu brațele goale, uitându-se la mine cum îl calmez.
Cea mai urâtă scenă a fost de ziua lui Andrei, la o masă mare, la noi acasă, în octombrie anul trecut. Tata era afară, pe balcon, cu țigara. Eu eram în bucătărie, terminam de tăiat friptura. Diana îl ținea pe Matei în brațe. Și, fără să mă întrebe, când tata a intrat de pe balcon, i l-a dat direct în brațe.
Am ieșit din bucătărie cu tava de friptură încă în mână și l-am văzut pe tata cu Matei, mirosind puternic a fum de la un metru. Am pus tava pe masă, calm. M-am dus, l-am luat pe Matei și am spus: „Tată, tocmai ai fumat. Știi că nu vreau să-l ții imediat după o țigară."
A explodat. A zis că-l umilesc de față cu toată familia. Că mă port de parcă ar avea vreo boală molipsitoare. Atunci a sărit și Diana: „O urmă de fum n-o să-i facă nimic copilului."
M-am enervat și pe ea. Pentru că, dacă eu, ca mamă, am spus clar că nu vreau ca cineva să-l ia pe Matei imediat după ce a fumat, nu înțeleg de ce trebuie cineva să încalce hotărârea asta doar pentru că eu eram în bucătărie în momentul ăla.
Tata a zis în final: „Bine. Nu-l mai iau deloc atunci." A luat paharul cu vin de pe masă, l-a golit dintr-o înghițitură și s-a dus înapoi pe balcon.
De atunci, aproape fiecare vizită vine cu câte o replică. Dacă spun: „Spălați-vă pe mâini înainte să-l luați," cineva zice imediat: „Noi mâncam pământ când eram mici și n-a pățit nimeni nimic." Iar cu tata mereu ajungem la același refren: „Am fumat toată viața cât v-am crescut, și n-ați pățit nimic."
Diana a încetat să mai vină la noi vinerea, ziua în care de obicei ne vedeam toți la un ceai. A zis că-i prea multă tensiune. Mama a început să-mi trimită mesaje pe WhatsApp, întrebând dacă poate veni „fără să se simtă judecată." Bogdan mi-a spus într-o seară, în timp ce spăla vasele, că poate ar trebui să mai las garda jos, măcar cu tata. I-am răspuns că nu e vorba de gardă, e vorba de un copil de patru luni și de plămânii lui.
Săptămâna trecută tata a venit din nou, de ziua lui de naștere a fost, împlinea șaizeci și nouă de ani. A adus un tort de la cofetăria de lângă piață, unul cu frișcă, felul lui preferat. A intrat, s-a dus direct la baie fără să-i spun nimic, s-a spălat bine pe mâini, cu săpunul acela verde de la noi, și a ieșit ștergându-se pe cămașă. L-a luat pe Matei, l-a ținut la piept, i-a cântat ceva pe nas, o melodie veche pe care o cânta și mie când eram mică. N-a fumat toată vizita.
Diana a venit și ea, dar a rămas mai mult lângă fereastră, cu o cană de ceai neatinsă în mână, și de câteva ori am prins-o uitându-se la mine cum îl țin pe Matei aproape ori de câte ori tata se apropia de bucătărie. N-am zis nimic, nici ea.
Când tata a plecat, la ușă, mi-a zis: „Nu m-am dezinfectat destul?" A zâmbit, dar am văzut că nu glumea complet.
I-am răspuns: „Te-ai spălat exact cât trebuie, tată. Mulțumesc."
A dat din umeri și a coborât primele trepte, apoi s-a oprit un pas mai jos, s-a întors și a mai zis: „Data viitoare vin fără țigări deloc. Poate așa scap și de discuția asta." N-am apucat să-i răspund, era deja la etajul de dedesubt. Rex a lătrat o dată după el, apoi s-a întors și s-a întins din nou lângă calorifer, cu botul pe labe.
