— Dacă aș putea aduce înapoi un singur lucru din copilărie, n-aș alege casa și nici livada. Aș alege plăcintele mamei — spuse Elena.
Fiul ei, Radu, zâmbi fără să ridice privirea din telefon.
— Mamă, sunt doar niște plăcinte.
Elena nu-i răspunse. Unele lucruri nu puteau fi explicate unui om care nu le pierduse încă.
Avea șaizeci și șapte de ani și se întorsese în satul natal de lângă Botoșani pentru a vinde casa părintească. Acoperișul trebuia reparat, fântâna aproape secase, iar buruienile acoperiseră aleea pe care altădată alerga desculță.
Mama ei, Ileana, murise cu doisprezece ani în urmă. În fiecare duminică făcea poale-n brâu, cu brânză dulce și stafide. Elena își amintea cum stătea lângă cuptor, așteptând ca marginile să devină aurii.
În ziua în care venise să semneze actele de vânzare, Elena deschise pentru ultima dată dulapul vechi din bucătărie. În spatele unui borcan gol găsi o bucată de hârtie împăturită.
Era rețeta mamei.
Pe margine fusese scris cu creionul:
„Pentru Elena mea. Să nu uiți că aluatul simte mâna omului. Dacă ești supărată, nu crește.”
Elena se așeză pe scaun și începu să plângă. În ultimii ani fusese mereu supărată: pe soțul care plecase, pe fiul mutat în străinătate, pe singurătatea care se așezase în apartamentul ei din Iași.
— Nu mai vindem casa astăzi — îi spuse lui Radu.
— Cum adică? Cumpărătorii sunt deja pe drum!
— Mai întâi facem plăcinte.
Au aprins cu greu cuptorul vechi. Elena a frământat aluatul, iar Radu a amestecat brânza. Prima tavă nu a crescut. A doua s-a rumenit prea tare. La a treia încercare, bucătăria s-a umplut de mirosul pe care Elena îl căutase timp de doisprezece ani.
A rupt o plăcintă fierbinte și a gustat.
Pentru o clipă, mama ei era din nou acolo: cu basmaua legată la ceafă, cu făină pe mâini și cu zâmbetul acela liniștit care făcea orice necaz să pară mai mic.
Radu a gustat și el.
— Acum înțeleg — spuse încet. — Nu sunt doar niște plăcinte.
Elena nu a mai vândut casa. Radu a reparat acoperișul, iar vara următoare s-a întors cu soția și copiii. În fiecare duminică, familia se strângea în bucătăria mică, iar nepoata Elenei decupa bucăți de aluat cu un pahar.
Rețeta nu adusese trecutul înapoi. Dar îi învățase cum să nu-l piardă de tot.
Dacă ai putea readuce astăzi un singur preparat din copilărie, ce ai alege? 🍽️
